Friday, May 4, 2012

YES ! NEW TABLE

Dupa cum va puteti da seama din titlul micului meu blog, acesta este despre micul meu apartament. Fiind totul atat de ... mic, numarul obiectelor de mobila care incap aici e la fel de mic. Tocmai din acest minunat motiv nu am avut niciodata in casa o masa cu scaune, unde se mananca, cum are toata lumea, totul dintr-un simplu motiv, nu am avut unde sa o indes.



Am, bineinteles o masa extensibila din lemn cu scaune pliante cum are tot romanul in casa, e ok nu zic nu, dar si ea este aboslut enorma. Veneau la un moment dat duminica niste prieteni la mine la cina si bineinteles primele 2 - 3 dati am mutat masuta de cafea etc etc ca sa ajunga masa asta mare la canapea, si bineinteles ca am renuntat dupa pentru ca era un ritual de-a dreptul enervant.

Asa ca eu de 2 - 3 luni ma chinui din rasputeri si ma rog la Dumnezeu sa gasesc undeva o masuta mica (repet, spatiu foarte mic) si cat se poate de ieftina, petru ca am dureri de spate de la mancat de pe canapea pe masuta de cafea care are o forma absolut cretina, 2 persoane se chinuie ingrozitor pe ea.

Nu pot sa spun ca vai doamne mor si trebuie neaparat sa am o masa in casa, dar chiar e hilar. Incap 2 farfurii, un cos de paine si 2 pahare pe masuta asta aiurita si totul cu riscul de a varsa ceva (se intampla frecvent).

Revenind la subiectul de baza .... Ladies and Gents I give you ....

THE TABLE !





Probabil nu arata ca cine stie ce pentru voi, dar pentru mine inseamna mult, e o masuta cu personalitate, din lemn. Sunt putin satula de pal, de chestii scumpe, fara personalitate sau o poveste. Tocmai de asta nici nu m-am infipt in magazine sa caut serios o masa, pentru ca nu simteam de nevoia de ceva nou, ci de ceva frumos.

Si asa am avut noroc ca mama lui George sa aiba la servici o masa (care nu a mai incaput in casa) ovala, usor sculptata dar simpla, cu picioare curbate si frumoase, cu un mic bulb in capat. Este superba, are personalitate, e finuta si e dimensiunea perfecta. 

A fost dusa la slefuit pentru ca nu era in cea mai buna stare din lume si bineinteles ca stiam deja ce culoare o voi vopsi. Asa ca la 2 ore dupa ce am adus-o astazi acasa m-am si pus pe treaba.


Asa e noul meu App preferat - Hipstagram, imi plac la nebunie pozele vintage care ies cu el si cam intra in tema cu masa.

Bineinteles cum nimic nu e usor in viata, nici masa nu a venit perfecta la pachet. De ce? Pentru ca are inaltimea undeva intre masuta de cafea si masa normala, este o inaltime care nu prea o inteleg, dar fie, e frumoasa oricum. Dar bineinteles ca acest lucru a ridicat niste probleme, pentru ca scaune mici nu sunt si nici nu vreau, solutii nu prea sunt care sa arate si bine, si intre timp mi-am adus aminte de o idee putin mai veche de-a lui George: " Daca e prea scunda masa, o punem pe un suport ca sa o inaltam, gen pedestal". 

Super ! Atunci mi-a picat fisa, pot construi o micuta lada, care sa functioneze ca pedestal si spatiu de depozitare. Aici intervine iarasi mama lui George cu o alta idee geniala de-a ei; si-a adus aminte ca are prin boxa doua cutii/ladite de lemn, putin mai mari decat masa. Bineinteles ca a durat 15 min sa ajungem rapid la ea acasa sa furam o lada, care culmea e inaltimea perfecta, pentru ca imi aduce masa exact la inaltimea care trebuie pentru o masa normala (mai da si norocul peste mine din cand in cand).


Si lada a primit acelasi tratament ca masa, vopsea alba pentru a fi in ton, dar cred ca nu voi insista sa o fac prea alba si prea uniforma, pentru a-i pastra putin din farmec. Masa am vopsit-o perfect, dar lada are un farmec aparte (si un maner foarte frumos ).

Stiu, probabil nu ati mai vazut nicaieri o masa urcata pe un pedestal, dar pentru orice este o prima data. Arata fain oricum, si e practic, spatiu de depozitare !!! Ador ideea pentru ca intr-un apartament de 35 mp spatiul de depozitate nu e niciodata de ajuns.


In poza aceasta de deasupra se vede perfect spatiul in care va incapea masa si locurile de stat. Unde se termina caloriferul, in stanga,  usa de la balcon, deci nu se intinde decat in 15 cm fata de ce se vede in poza.




O alta idee este sa nu pun scaune, si de fapt nu este doar o idee pentru ca am vorbit deja cu cineva despre pus in practica, se invarte in jurul locurilor de stat. Dupa cum vedeti in poza, este un colt de perete locul unde va sta masa si locurile de stat vor fi exact pe acel colt. De aceea, m-am gandit sa nu pun scaune, ci sa construiesc o lada/banca, un fel de lavita exact pe colt. 

Pare extraordinar de simplu si intradevar asa ar trebuie sa fie ... intr-o lume ideala unde incalzirea e in pardoseala bineinteles; in lumea mea trebuie sa construiesc lavita in jurul caloriferului de fonta. yupy !

Nu este chiar atat de complicat, dar nici simplu, si nici nu ma ajuta extraordinar de tare cand vine vorba de spatiu. Un scaun normal are 40cm x 40 cm, deci in adancime lavitele voir trebui sa aiba minim 35 cm si un maxim de 50, ceea ce deja imi strica socotelile in jurul caloriferului.

Masa vreau sa o tin pe aceiasi linie unde incepe usa de la dormitor si pe partea cealalta pe aceiasi linie unde incepe usa de la balcon.



Chiar nu stiu ce parere aveti de tot ce v-am spus acum, daca va place ideea cu ladita de sub masa sau ideea cu lavita, dar momentan eu sunt indragostita. Abia astept sa ma apuc de masurat pentru lavita, sa ma duc sa-mi aleg pal, si sa o montez. Daca ar putea sa dureze de azi pana poimaine ce fain ar fi... dar ... cu rabdare ajungi departe.

Cat despre celelalte proiecte din casa, nu e nici un progres la bucatarie, pentru ca sa fiu sincera nu am avut nici un chef, dar dupa ce termin chestiile legate de facultate, ma apuc serios de treaba. Mai am si alte idei pe langa asta, am venit azi acasa cu un paletar dupa mine. Asa ca .... VA URMA !

xoxo
Gabita

No comments:

Post a Comment